Logo Uniunea Europeana
Logo Guvernul Romaniei
Logo Instrumente Structurale

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”

„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”

Conferinta de incheiere


In data de 4 decembrie 2015, a avut loc la sediul INCDFM, conferinta privind încheierea proiectului cu titlul “Centrul de Cercetare, Inovare şi Tehnologii pentru Materiale Noi”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în calitate de Organism Intermediar (OI), în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE).

La eveniment au participat oficiali de la Ministerul Educatiei Nationale, autoritati locale, directori ale institutelor de cercetare de pe platforma Magurele, cat si din tara, cercetatori din domeniul de interes, reprezentanti ai unor firme, cat si reprezentanti mass-media.

Programul evenimentului a fost inaugurat cu discursul de prezentare a proiectului, a Directorului General Dr. Ionut Enculescu.

Dr. Lucian Pintilie a prezentat “Laboratorul pentru producerea, procesarea si analiza materialelor functionale pentru aplicatii de inalta tehnologie”, laborator ce are ca tinta dezvoltarea tehnologică şi inovarea în domeniul materialelor funcţionale și multifuncționale.

Dr. Cristian Mihail Teodorescu a prezentat “Laboratorul pentru producerea, procesarea si analiza materialelor pentru imbunatatirea vietii”, laborator ce vizează dezvoltarea de metode inovatoare de preparare, prelucrare și caracterizare pentru materiale complexe care pot fi considerate la granița dintre biologie, chimie și fizică.

Cel de-al treilea laborator, prezentat de catre Dr. Andrei Galatanu, “Laboratorul pentru producerea, procesarea si analiza materialelor pentru conditii extreme”, destinat dezvoltării și livrării de soluții tehnologice și materiale sau compozite complexe pentru utilizarea în condiţii extreme, realizate cu precădere prin modificarea proprietăţilor de suprafaţă ale acestora.

Ca incheiere a conferintei, persoanele prezente au vizitat noul “Centru de cercetare, inovare si tehnologii pentru materiale noi”.

Galerie Foto